Dosar penal pe numele unui consilier local din Buzău, după ce o fată a reclamat la Poliție că a lovit-o

Dosar penal pe numele unui consilier local din Buzău, după ce o fată a reclamat la Poliție că a lovit-o
Publicat: 22/06/2015, 13:54
Actualizat: 22/06/2015, 20:39

O adolescentă de 17 ani îl acuză pe consilierul local municipal Florin Toader, care este finul de cununie al primarului municipiului Buzău, Constantin Boșcodeală, că a lovit-o sub privirile mai multor persoane, după ce înainte i-ar fi făcut avansuri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Fata, care era angajată de către consilier la una din terasele pe care acesta le deține în târgul Drăgaica, a depus plângere la Poliție, iar în cauză polițiștii au întocmit dosar penal, cercetările urmând a fi continuate în funcție de actele pe care reclamanta le va depune la dosar, fiind așteptat un raport medico-legal întocmit de Serviciul de Medicină Legală Buzău, unde fata a mers după ce ar fi fost agresată de către consilier.

„În cauză a fost întocmit dosar penal și se efectuează cercetări pentru clarificarea tuturor aspectelor cauzei. La dosar nu a fost depus încă certificatul medico-legal, în funcție de acest act se va face încadrarea”, a declarat comisarul Doinița Mihalache, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Buzău.

Adolescenta a povestit că Florin Toader i-ar fi făcut mai întâi avansuri, după care ar fi lovit-o sub privirile mai multor persoane care se aflau pe una din terasele consilierului local, terasă situată în târgul Drăgaica.

„M-am dus pe 3 iunie, am stat de vorbă și mi-a spus să vin pe 5, să aranjăm pe acolo până începe Drăgaica. A spus că sunt treburi ușoare, de fete, dar acolo ne-au supus la treburi mult mai grele. A început Drăgaica, programul a fost de la ora 8 dimineața până la 12-1 noaptea, 2 chiar, când se termina cu ultimul client. Apoi, șeful a început să-mi propună multe lucruri, să mă întâlnesc cu el, că nu aș avea nimic de pierdut, că el ar putea să-mi asigure un loc în societate, să mă dezvolt ca individ, având în vedere că sunt mai mică. A doua zi, s-a făcut o listă cu numerele (de telefon – n.r.) ale fetelor. M-a sunat, mi-a spus să mă ducă acasă. Am zis că nu, că vine tatăl meu să mă ia. I-am spus că nu mai vreau să lucrez în condițiile acestea. I-am spus că sunt mică, dar asta nu înseamnă că nu îmi dau seama unde vrea să ajungă. A doua zi, am întrebat de salariu și mi-a spus că o să mi-l dea la sfârșit, apoi m-a chemat pe terasa cealaltă, a început să tragă de mine, nu am vrut să stau, m-a luat la bătaie… Mi-a dat palme, m-a împins, mi-a dat un pumn în spate, apoi iar m-a împins. Au venit niște polițiști care erau prin Drăgaică, mi-au luat declarație. El a plecat, nu a vrut să stea de vorbă cu Poliția. Nu a intervenit nimeni să mă ajute”, a povestit tânăra care susține că ar fi fost lovită de către consilierul local.

Fata de 17 ani nu este singura angajată care îl acuză pe consilierul Florin Toader de reacții violente. Și alte tinere, unele minore, susțin că alesul local le-a angajat la terasele pe care le deține, dar ulterior ar fi avut față de ele un comportament inadecvat. O minoră de 15 ani a fost angajată de consilierul local PSD Florin Toader pe 5 iunie, iar după o săptămână fata a renunțat la serviciu ca urmare a unui pretins comportament necuviincios al consilierului municipal. Pentru că ar fi refuzat să o plătească pentru perioada lucrată, fata a făcut și plângere la Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău.

„Marți, la ora 9.00, domnul Toader este invitat la ITM pentru a discuta despre cele reclamate. Am demarat controale la firmele sale din Târgul Drăgaica, după ce am înregistrat la sediul instituției plângeri din partea unor angajate care acuză timpul de lucru. Minorele au voie să lucreze patru ore, dar ele spun că ajung să muncească mult mai mult. Concluziile vor fi trase după discuția cu reclamatul”, a declarat inspectorul șef al ITM, Buzău, Cecilia Manolescu.

Contactat telefonic de către corespondentul MEDIAFAX, consilierul local municipal Florin Toader a spus că își va prezenta punctul de vedere în acest caz doar cu condiția semnării de către jurnalist a unui angajament scris prin care acesta se obligă să îi publice integral declarația.

Florin Toader este consilier local municipal PSD din luna decembrie a anului 2014. Toader, care este finul de cununie al primarului Buzăului, Constantin Boșcodeală, deține, împreună cu familia, mai multe afaceri în județul Buzău.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Pericolul din vacanța la cabană. Mulți turiști își riscă sănătatea și chiar viața
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
”The Apprentice”, filmul care dezvăluie latura controversată a lui Donald Trump, respins de actorii de...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu